România

România

Released

05/12/2014 10:00 am

Copyright

Copernicus data/ESA (2014)

Description

Această imagine a României – cu graniţele politice marcate cu roşu – este un mozaic de 15 scanări radar făcute de Sentinel-1A în lunile octombrie şi noiembrie.

Scanările au fost realizate prin impulsuri radar orizontale şi verticale cu "polarizare dublă", din care s-a generat o culoare compozit artificială.

Munţii Carpaţi se întind în jos dinspre nord şi peste centrul ţării.

România are cea mai mare zonă de păduri virgine din Europa, multe dintre ele aflate în Munţii Carpaţi. Aceste păduri adăpostesc urşi bruni, lupi şi alteanimale, iar multe izvoare minerale şi termale pot fi găsite la poalele munţilor.

Cel mai lung fluviu din Uniunea Europeană – Dunărea – curge de-a lungul unei părți a frontierei de vest a României cu Serbia, precum şi la graniţa de sud cu Bulgaria. Râul curge apoi spre nord şi se varsă în Marea Neagră prin Delta Dunării, care se află între România şi Ucraina – vizibilă în partea dreaptă a imaginii.

Intrată în patrimoniul mondial UNESCO în 1991, Delta Dunării este un labirint de canale fluviale, lacuri, golfuri, lunci, mlaştini şi paturi de stuf. Această vastă delta triunghiulară găzduiește o varietate extrem de bogată de păsări, peşti, animale şi plante. 

Capitala României, Bucureşti, este vizibilă în partea sudică a ţării, ca un grup de reflecţii radar luminoase care pornesc din centru şi se extind spre exterior.

Bucureştiul este, de altfel, gazda unui  curs de Land Training, care va avea loc la anul în luna septembrie. ESA organizează în fiecare an acest curs dedicat următoarelor generaţii de oameni de ştiinţă din domeniul Observării Pământului, pentru a-i pregăti în exploatarea datelor prin satelit în scopuri ştiinţifice şi pentru dezvoltarea de aplicaţii.

Această imagine apare şi în programul video Earth from Space.

Rate this

  • Currently 5 out of 5 Stars.
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Rating: 4.8/5 (16 votes cast)

Thank you for rating!

You have already rated this page, you can only rate it once!

Your rating has been changed, thanks for rating!

Views

1062