N° 56–2022: Invitație pentru mass-media: Reuniunea Consiliului ESA la nivel ministerial
7 November 2022
Statele Membre, Statele Asociate și Statele Cooperante ale ESA vor fi invitate la Consiliul ESA la nivel ministerial, CM22, care va avea loc la Paris, pe 22 și 23 noiembrie, pentru a consolida împreună ambițiile spațiale ale Europei și pentru a se asigura că spațiul continuă să servească cetățenii europeni.
Este o perioadă captivantă pentru implicarea în spațiu, existând programe mai ambițioase și mai mulți antreprenori tineri și motivați decât în trecut. Planurile ESA pentru anii următori reflectă nevoile Statelor Membre și o nouă ambiție de a ridica Europa la un alt nivel în ceea ce privește activitățile spațiale. Activitățile obligatorii sunt programele științifice spațiale și bugetul general. Acestea sunt finanțate printr-o contribuție financiară din partea tuturor celor 22 de State Membre, calculată în raport cu produsul național brut al fiecărei țări. De asemenea, ESA desfășoară o serie de programe opționale. Fiecare Stat Membru alege programul opțional la care dorește să participe și suma cu care dorește să contribuie.
Jurnaliștilor acreditați li se vor oferi la fața locului următoarele oportunități media, în timpul și după CM22. Jurnaliștii care nu vor putea fi prezenți fizic vor avea posibilitatea de a asculta, de a intervieva și de a înregistra sesiunile de la distanță.
Jurnaliștii sunt invitați să ia act de faptul că, deși anunțul noii clase de astronauți din 2022 urmează imediat conferinței de presă CM22, cele două evenimente sunt tratate ca două oportunități diferite pentru mass-media, cu invitații și comunicate de presă separate.
Informații despre Consiliul Ministerial pot fi găsite la https://vision.esa.int/cm22/
Programul pentru mass-media
Pe durata Consiliului Ministerial, jurnaliștii vor avea acces la următoarele oportunități.
Reuniunea Consiliului la nivel de delegați luni, 21 noiembrie 2022 |
||
Ora* | Eveniment | Locație |
17:00 – 17:30 | Eveniment de semnare: Declarație comună pentru un Sector Spațial Responsabil | Sala principală, GPE
|
18:30 – 19:00 | Briefing de presă pre-CM22, cu Directorul General al ESA, Președintele Consiliului (A. Rathsman) și șeful Departamentului de comunicare al ESA | Zona pentru mass-media, GPE |
18:30 – 19:00 | Interviuri individuale programate cu miniștri și reprezentanți la nivel înalt (media@esa.int) | Zona pentru mass-media, GPE |
CM22 Ziua 1 – marți, 22 noiembrie 2022 |
||
Ora* | Eveniment | Locație |
08:00 – 08:30 | Sesiune foto cu Ministrul gazdă și cu Directorului General al ESA întâmpinând miniștri și reprezentanți la nivel înalt | Sala principală, GPE |
08:00 – 08:30 | Interviuri la fața locului cu miniștri și reprezentanți la nivel înalt | Sala principală, GPE |
16:00 – 16:30 | Interviuri individuale programate cu miniștri și reprezentanți la nivel înalt (media@esa.int) | Zona pentru mass-media, GPE |
18:15 – 18:30 | Ziua 1 Briefing de presă CM22 | Zona pentru mass-media, GPE |
CM22 Ziua 2 – miercuri, 23 noiembrie 2022 |
||
Ora* | Eveniment | Locație |
08:00 – 08:50 | Interviuri la fața locului cu miniștri și reprezentanți la nivel înalt | Sala principală, GPE |
13:30 – 14:15 | Conferință de presă susținută de Ministrul gazdă, Președintele CM22 și Directorul General al ESA Publicarea comunicatului de presă Transmisiune în direct pe ESA WebTV |
Sala principală, GPE |
Acreditare mass-media
Consiliul la nivel ministerial va avea loc la următoarea adresă:
Grand Palais Ephemere
2 Pl. Joffre
75007 Paris, Franța
Reprezentanții mass-media care doresc să aibă acces la centrul pentru mass-media de la fața locului sunt rugați să se înregistreze prin intermediul formularului de înregistrare, până în 18 noiembrie 2022.
https://blogs.esa.int/forms/esa-media-briefing-form/
Programul centrului pentru mass-media:
Luni, 21 noiembrie: 15:00 – 22:00
Marți, 22 noiembrie: 07:30 – 22:00
Miercuri, 23 noiembrie: 07:30 – 18:00
Deși Conferința de presă a Ministrului gazdă, a Președintelui CM22 și a Directorului General al ESA din 23 noiembrie va fi transmisă în direct, nu va exista posibilitatea de a pune întrebări de la distanță, în timpul briefingului de presă.
Interviuri individuale
Interviurile individuale ale Directorului General ESA, Directorilor ESA, Președinților și Miniștrilor, precum și ale altor reprezentanți la nivel înalt pot fi programate la intervalele de timp indicate în program (atât pentru reprezentanții mass-media de la fața locului, cât și pentru cei de la distanță).
Solicitările vor fi trimise la media@esa.int.
Sesiunile Consiliului deschise presei
Reprezentanții mass-media vor putea asculta următoarele sesiuni ale Consiliului prin transmisiune în direct, fie în zona pentru mass-media din locație, fie prin ESA WebTV.
- Deschiderea ședinței de către Ministrul gazdă, Ministrul francez responsabil pentru spațiu
- Alegerea Președintelui reuniunii Consiliului la nivel ministerial (CM22)
- Adoptarea ordinii de zi.
- Declarația Președintelui CM22
- Declarația Președintelui ședințelor Consiliului la nivel de delegați
- Propunerea Directorului General privind accelerarea utilizării spațiului în Europa de către ESA
- Declarații ale Statelor Membre și ale observatorilor
Date financiare și conținut
Jurnaliștii prezenți la conferința de presă CM22 vor primi următoarele informații:
- Contribuții per contribuabil (2022 și comparație cu 2019)
- Contribuții pe domenii (2022 și comparație cu 2019)
- Contribuții per program/proiect
- Contribuție totală (2022 și comparație cu 2019)
Următoarele documente, în versiunea lor finală, vor fi puse la dispoziția presei.
- Propunerea Directorului General privind accelerarea utilizării spațiului în Europa de către ESA
- Rezoluție privind Accelerarea utilizării spațiului în Europa de către ESA
- Rezoluție privind nivelul resurselor pentru activitățile obligatorii ale agenției 2023 – 2027
- Rezoluție privind programele și activitățile ESA
Informații suplimentare
Reprezentanții mass-media pot găsi informații suplimentare despre planurile ESA de a accelera utilizarea spațiului în Europa pe site-ul web ESA Vision.
Există, de asemenea, și nouă fișe informative ale Direcțiilor ESA, care prezintă propunerile ESA pentru CM22, acestea fiind disponibile pentru descărcare.
În plus, sunt disponibile și următoarele interviuri video:
Josef Aschbacher, Director General al ESA
Francisco-Javier Benedicto-Ruiz, Director de Navigație
Simonetta Cheli, Director Programe de Observare a Pământului
Rolf Densing, Director de Operațiuni
Günther Hasinger, Director Științific
Géraldine Naja, Director pentru Comercializare, Industrie și Achiziții
Daniel Neuenschwander, Director pentru Transportul Spațial
Elodie Viau, Director pentru Telecomunicații și Aplicații Integrate
Urmăriți ESA pe
Hashtag #CM22
Twitter: @esa @AschbacherJosef
Facebook: @EuropeanSpaceAgency
Instagram: @europeanspaceagency
YouTube: ESA
LinkedIn: European Space Agency - ESA
Pinterest: European Space Agency - ESA
Despre Agenția Spațială Europeană
Agenția Spațială Europeană (ESA) este poarta de acces către spațiu a Europei.
ESA este o organizație interguvernamentală, creată în 1975, cu misiunea de a modela dezvoltarea capacității spațiale a Europei și de a se asigura că investițiile în spațiu oferă beneficii cetățenilor Europei și ai lumii.
ESA are 22 de State Membre: Austria, Belgia, Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Luxemburg, Țările de Jos, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Spania, Suedia, Elveția și Marea Britanie. Slovenia, Slovacia, Letonia și Lituania sunt Membri Asociați.
ESA a stabilit o cooperare oficială cu cinci state membre ale UE. Canada participă la unele programe ESA în temeiul unui Acord de cooperare.
Prin coordonarea resurselor financiare și intelectuale ale membrilor săi, ESA poate întreprinde programe și activități care depășesc sfera oricărei țări europene. Aceasta colaborează în special cu UE, pentru punerea în aplicare a programelor Galileo și Copernicus, precum și cu Eumetsat, pentru dezvoltarea misiunilor meteorologice.
Aflați mai multe despre ESA la www.esa.int